25 octombrie 2007

"Sera - micul nostru univers"

       Prin intermediul componentei Parteneriat pentru Şcoală şi Comunitate, din cadrul Proiectului pentru Învăţământul Rural, derulat de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului la nivelul întregii ţări se doreşte sprijinirea şcolilor şi comunităţilor din mediul rural în vederea îmbunătăţirii eficiente a calităţii învăţământului, încurajarea şcolilor şi autorităţilor locale de a colabora în vederea diagnosticării problemelor, formulării şi implementării soluţiilor.
      Subproiectul ce se derulează în şcoala noastră, al cărui coordonator este d-na învăţătoare Năstasă Nadia, a vizat construirea unei sere, loc ideal de a descoperi stadiile de evoluţie a plantelor, condiţiile optime de dezvoltare, dar şi de a forma la elevi responsabilitatea, conştiinţa de sine şi de ceilalţi, apropierea faţă de mediu, înţelegerea şi ocrotirea acestuia.
     Promovarea activităţilor şi a realizărilor obţinute în acest subproiect a făcut din copii adevăraţi mesageri ai şcolii. Cu mândrie şi încredere în forţele lor care, iată, nu sunt deloc de neglijat, au bătut din poartă-n poartă şi au spus tuturor celor mari despre faptele lor. Şi au demonstrat că, deşi sunt mici, au reuşit să facă din şcoala lor o nestemată a comunităţii.




30 octombrie 2006

Eco-Şcoala

         Programul Eco-Şcoala, coordonat la nivel internaţional de Fundaţia pentru Mediul Înconjurător (FEE), iar la nivel naţional de Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie, se derulează în şcoala noastră începând din anul şcolar 2005-2006 şi are ca scop educarea copiilor în spiritul protejării şi menţinerii unui mediu curat şi frumos.
        Acţiunile organizate s-au constituit în prilejuri de cunoaştere a problemelor cu care se confruntă mediul în care trăim şi au dus întotdeauna la dezbateri şi la identificarea de soluţii, astfel încât cu toţii să fim conştienţi de rolul pe care îl avem în protecţia mediului.


10 decembrie 2005

Comenius - Vizite pregătitoare - Polonia, Rychwald, 2005

Titlul proiectului: Terr@ nostra, vit@ nostra: To be European by studying and respecting our natural and cultural environment, our similarities and differences in order to understand our place in the world, to embellish the Earth, which is our life

Şcoli partenere din:
  * Franţa
  * Grecia
  * Anglia
  * România
  * Turcia
  * Bulgaria 




Detalii privind acest proiect derulat de şcoala noastră găsiţi aici.